Sangria, paella, Gaudi, FCB

Ce să fie? Băutura delicioasă pe bază de vin şi fructe, perfectă pentru zilele calde ale verii. Atenţie totuşi la ea, pare inofensivă dar s-ar putea să te ameţească mai mult decât ai crede. Mâncărica asta, paella, delicioasă. Geniul care şi-a pus amprenta asupra oraşului şi nu în ultimul rând echipa de fotbal care îşi ţine suporterii cu sufletul la gură de fiecare dată când apare pe teren.

Oare am zis tot despre Barcelona? NU! Sagrada Familia! Nici măcar acum.

Cum am vazut eu Barcelona, orasul lui Gaudi

După o foarte scurtă introducere, pot să-mi fac de cap, să-ţi spun cum am văzut eu Barcelona. Cum apare ea în ochii mei atunci când îi rostesc numele. Asemenea unei dantele fine şi delicate, combinată cu piele de culoarea neagră.

Barcelona te cucereşte prin nebunia arhitecturală întâlnită la tot pasul. Fără a fi un mare cunoscător în materie, nu ai cum să nu-i recunoşti inconfundabilului Gaudi, geniul.

Arhitectul catalan Antoni Gaudi i Cornet este considerat cel mai ingenios exponent al modernismului catalan şi al mişcării artistice Art Nouveau, deşi este greu de catalogat stilul personal în care au evoluat lucrările sale. La doar 26 de ani a semnat primul său contract de mare importanţă – Casa Vicens, reşedinţa de vară a proprietarului unei fabrici de ceramică, Manuel Vicens Montaner.

A urmat SAGRADA FAMILIA, pentru care Gaudi şi-a dedicat 43 de ani, aproape întreaga sa carieră

În 1872, Josep Maria Bocabella, librar şi filantrop spaniol, a facut o călătorie în Italia, întorcându-se de acolo convins că Barcelona avea nevoie de un templu dedicat Sfintei Familii. Lucrarea a fost începută în stil neogotic de către un alt arhitect, F. Villar, care a ridicat doar coloanele criptei, iar apoi a demisionat.

Gaudi a fost propus pentru acest proiect, în 1883 la vârsta de 31 de ani. A respectat orientarea bisericii şi lucrarea deja începută de Villar, însă planul său era unul mult mai ambiţios. Acesta avea în vedere un templu cu 5 nave, o trecere, o absidă şi o mănăstire exterioară, 3 faţade şi 18 turnuri. Gaudi hotărăşte să includă toate elementele creştinismului în cadrul acestei construcţii imense pentru celebrarea ritualurilor liturgice. Prin coloanele şi bolţile hiperbolice, Gaudi şi-a dorit şi a reuşit să construiască cea mai mare clădire din oraş.

Sagrada Familia a fost gândită de Gaudi asemenea unei Biblii de piatră care explică istoria şi misterele credinţei. Cele 18 turnuri îl reprezintă pe Iisus Hristos, pe Fecioara Maria, cei 12 apostoli şi cei 4 evanghelişti. Cele 3 faţade reprezintă trei momente cheie în viaţa Mântuitorului: Naşterea, Patimile şi Gloria – faţada principală.

Interiorul bisericii nu poate să fie altfel decât spectaculos având în vedere că este inspirat din natură şi simbolizează o pădure. Coloanele arborescente se înalţă pentru a susţine bolţile a căror structură extraordinară permite intrarea luminii, dăruindu-i spaţiului religios lumina spirituală.

În faţa unei astfel de frumuseţi atât la exterior cât şi în interior, ramâi fără aer şi ţi se pare că simpla contemplare a operei e mult prea puţin pentru munca pe care a depus-o geniul în creaţia sa.

Un plan ingenios a eşuat. Parcul Guell

Proiectul început de Gaudi la cererera lui Eusebi Guell, om de afaceri şi politician, a avut ca scop crearea unui spaţiu curat şi liniştit, departe de centrul industrial al Barcelonei, care se îndepărta de valorile creştine şi de tradiţiile catalane.

În anul 1900, pe ‘Muntele Pleşuv’ – Muntanya Pelada, Gaudi şi-a început proiectul, însă până în anul 1914 când lucrările au fost sistate, a reuşit să construiască doar 3 dintre cele 60 de case care aveau să facă parte dintr-un cartier rezidenţial excusivist. Dintre cele trei case construite doar una s-a vândut, celelalte două find locuite de Guell şi de Gaudi.

În anul 1922, parcul a devenit public, iar în 1989 valoarea artistică i-a fost recunoscută de către UNESCO, incluzând Park Guell în patrimoniul mondial.  

Passeig de Gracia

Unul dintre cele mai frumoase bulevarde, poate chiar mai frumos decât Champs-Elysees, încântă privirile trecătorilor cu cele mai frumoase clădiri din oraş. Gaudi şi-a pus şi aici amprenta inconfundabilă, transformând Casa Batllo iar apoi construind Casa Mila.

La începutul secolului XX , Passeig de Gracia a devenit strada favorită a celor din înalta societate. Cei mai bogaţi oameni de afaceri erau dornici să-şi arate puterea financiară, încredinţându-le marilor arhitecţi ai vremii misiunea de a le construi cele mai mari şi impresionante case de pe bulevard.

Cei trei arhitecţi modernişti, Lluis Domenech i Montaner, Puig i Cadafalc şi Antoni Gaudi s-au luat la întrecere aici iar rezultatul este unul spectaculos. Ansamblul construit portă numele de “Manzana de la Discordia” – mărul discordiei.

-Casa Lleo Morera, construită de Domenech i Montaner la numarul 39 pe Passeig de Gracia-

Casa Batllo

O altă minune care îţi taie răsuflarea atunci când o priveşti. Această creaţie care nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci, opera lui Gaudi, se distinge de construcţiile celor doi arhitecţi “vecini” prin sublima combinaţie de textură, culori, volum si materiale.

În anul 1903, Joseph Batllo a apelat la Gaudi, sugerând-i să demoleze clădirea pe care acesta o cumpărase şi să construiască una nouă în locul ei, însă Gaudi a venit cu un plan mai ingenios. A păstrat clădirea, adăugându-i încă două etaje şi a refăcut complet faţada, terasa şi etajele unde se aflau apartamentele familiei.

Faţada clădirii cu balcoanele ce seamănă cu schelete sau măşti de carnaval, ceramica şi sticla albastră care iau forma spumei mării şi acoperişul din ceramică similar cu trupul unei reptile, conferă Casei Battlo unicitatea şi ‘nebunia frumoasă’ care îl reprezintă pe Gaudi.  

Casa Mila

Nu departe de Casa Batllo, pe acelaşi bulevard, Passeig de Gracia, Gaudi a dăruit oraşului ultima sa lucrarare înainte de a se dedica în întregime bisericii Sagrada Familia.

Clădirea de şase etaje plus pod, comandată de Pere Mila, a stârnit o mulţime de controverse. Desene animate publicate reprezentau construcţia ca un loc de parcare pentru dirijabile, un buncăr, o peşteră sau chiar o casă după cutremur.

Casa Mila denumită denumită şi La Pedrera, datorită faţadei de piatră, nu este nici pe departe aşa cum au catalogat-o alţii. Este, in schimb, opera de artă  a unui geniu care a lăsat Barcelonei comori a căror valori sunt incomensurabile.

Muzeul de Ciocolata

Ştiam de acasă că în Barcelona urma sa vizitez un muzeu deosebit. Locul unde nu se topeşte ciocolata ci tu te topeşti în faţa ei. Nu stiu cine ar putea rezista acestei tentaţii. Eu încă nu am reuşit şi nici nu cred că am să reuşesc vreodată. Şi, de fapt, de ce aş face asta?! Chiar şi Dali era nebun după ciocolată!

După ce îţi clăteşti ochii cu tot felul de minunăţii create din ciocolata, dai buzna în magazin şi îţi cumperi “de toţi banii ciocolată”!!

Muzeul Picasso

Muzeul de ciocolată se află în oraşul vechi (Ciutat Vella), cartierul La Ribera, strada Carrer Comerc , numărul 36. Tot în această zonă se află şi Muzeul Picasso, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona. Găzduit de 5 palate medievale unite între ele situat în cartierul gotic, este primul muzeu dedicat operelor artistului spaniol şi are cea mai completă colecţie permanentă, cu peste 4000 de lucrări.

În Barcelona am descoperit că vizita la muzeul FCB ar putea fi distractivă chiar şi pentru cele mai puţin pasionate de fotbal. Oh Maaaama!

Muntele magic şi Jocurile Olimpice

Montjuic este locul unde găseşti cele mai interesante muzee din oraş şi de asemenea alegerea perfectă pentru a petrece timpul liber. Clădirile reprezentative din zonă sunt MNAC – Muzeul Naţional de Artă Catalană, castelul Montjuic şi clădirile unde au avut loc Jocurile Olimpice din anul 1992. Tot aici se află şi Teatrul Grec care are un amfiteatru în aer liber unde vara se ţin numeroase festivaluri. Iubitorii de artă, ai suprarealismului mai cu seamă, găsesc la Fundacio Joan Miro picturile, sculpturile şi obiectele din ceramica ale artistului.

Plaça d’Espanya

Cel mai important scuar din Barcelona adună clădiri de diferite stiluri, în mijlocul cărora se află Las Arenas – fosta arenă pentru luptele cu tauri transformată azi într-un centru comercial. Deasupra arenei, terasa circulara oferă, pe lângă restaurante, o privelişte minunată înspre Muzeul Naţional de Artă Catalană. Merită o vizită seara, de joi până duminică, atunci când fântâna magică din faţa muzeului oferă celor aflaţi aici un spectacol de lumini pe muzică clasică.

Castelul Montjuic

De la staţia de metro Paral-lel, cu funicularul, iar apoi cu telecabina, se ajunge pe cel mai înalt vârf al muntelui unde se află castelul (fortăreaţa) care îi poartă numele. Merită drumul până aici şi pentru a vedea marea şi portul.

Palau de la Musica Catalana

Este păcat să fii în Barcelona şi să nu vezi această remarcabilă sală de concerte. Cu siguranţă că arhitectura palatului muzicii catalane nu este una banală, doar vorbim despre Barcelona şi Art Nouveau şi atunci totul se ‘complică’. Chiar şi găsirea sălii de concerte este oarecum complicată. Nu se află pe un buevard mare sau într-un loc spaţios de unde ai putea s-o priveşti fără probleme. Nu, nu, nu. Ea s-a ascuns între alte clădiri, pe două străduţe înguste şi întortocheate ale cartierului La Ribera.

Vizita în sala de concerte este posibilă doar cu tur organizat dacă nu alegi să mergi la un concert aici. Ceea ce a proiectat arhitectul Lluis Domenech i Montaner o să te uimească. Mai ales centrul tavanului, decorat cu sticlă, de unde coboară o picătură aurie, simbolizând soarele. Sculpturile, sticla, ceramica şi mozaicurile din interior i-au determinat pe mulţi să spună că aceasta este cea mai frumoasă sală de concerte din lume.

Restul e poveste

Nu e greu de înţeles de ce Barcelona m-a fermecat. Deşi pare delicată, te uimeşte prin explozia de culoare şi stiluri arhitecturale. Bineînţeles că o vizită în frumosul oraş nu se încheie fără a păşi pe faimoasa La Rambla şi fără a intra în piaţa La Boqueria unde te îmbie mirosul de jamon iar fructele proaspete îţi fac cu ochiul de pe toate tarabele.

Port Vell

Barceloneta

La Rambla

Plaça Reial

Barri Gotic