Într-un secol al vitezei, e din nou 23 decembrie. Nu ştiu cum a trecut anul acesta, mi se pare că cineva a smuls cu furie foile din calendar, două câte două chiar.

A venit iar Crăciunul, acea perioadă care aduce toată familia la un loc, dar şi kilograme pe coapse. Principiul “puţin şi bun” este, din păcate, rar practicat în jurul sărbătorilor. Nu zic să nu fie deloc, dar , dacă în loc de “n” feluri de preparate culinare am servi două cărora n-o să le uităm gustul?  În locul nenumăratelor sticle de alcool ar sta două soiuri din cel mai bun vin care să meargă perfect alături de preparatele gătite cu atâta măiestrie. Aş îndrazni să merg mai departe şi să spun că în baza acestui principiu am putea chiar să îmbrăcam haine simple dar elegante, să purtăm o bijuterie fină, un parfum discret şi, de ce nu, un zâmbet sincer. Crăciunul ar trebui sa fie despre “puţin”, pentru că aşa s-a şi născut, în puţin…

În urmă cu câteva zile începusem să citesc “Despre frumuseţea uitată a vieţii” de Andrei Pleşu şi am găsit în carte câteva pagini despre “Speranţă”. Cărţile au fost întotdeauna prietenele bune care mi-au arătat, fiecare la momentul potrivit, ceea ce era mai important şi în continuare fac asta. Nu cred că mi-a picat în mână vreo carte care să nu mă înveţe ceva. Sau să nu-mi aducă aminte că ceea ce credeam nu e greşit, fantezist sau aiurea. Aşa au venit şi aceste pagini, cu speranţă, despre “Speranţă”.

Dar speranţa nu e o virtute nătângă, o măsluire roză a răului. Ea nu pretinde că nu e frig, sau că frigul e bun. Ea îşi poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă şi, în orice caz, să dârdâie. A-ţi păstra speranţa în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi şi speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existenţa acută a frigului, el induce, de pildă, inexistenţa lui Dumnezeu sau lipsa de sens a vieţii. Omul care speră ia frigul drept frig. Şi socoteşte că ceea ce e esenţial în alcătuirea omenească nu atârnă de această “rece” constatare…

Potrivit Evangheliilor, salvatorul lumii, speranţa ei ultimă, şi-a făcut apariţia iarna, într-o iesle încălzită numai de răsuflarea vitelor. Aşa se strecoară, uneori, soluţia în istorie: în chip discret şi mizer. Frigul nu e, în cazul acesta, frig pur şi simplu, ci o parabolă a lumii. Iar a spera nu e nimic mai mult decât a fi atent la aburul cald al respiraţiei tale, în care se amestecă, ritmic, respiraţia vitelor cu respiraţia lui Dumnezeu.

Voiam să scriu puţin şi despre Sibiu, care din anul 2007, se împodobeşte elegant şi asteaptă vizitatori din toată ţara şi nu numai. Târgul de Crăciun din Sibiu a ajuns la a 9-a ediţie în 2015 şi va lua sfârşit pe data de 3 ianuarie 2016.

Vă recomand să faceţi o vizită deoarce atmosfera e plăcută, chiar tihnită, în ciuda faptului că vorbim, totuşi, despre un târg. Aromele dulci o să vă îndemne să mergeţi în căutarea lor dar vă asigur că merită.

Vă doresc să aveţi parte de sărbători liniştite şi să fiţi înconjuraţi doar de cei care vă împărtăşesc iubirea. Crăciun Fericit!