Daca mi-ar fi cerut cineva in urma cu cateva luni sa scriu despre o lectie pe care am invatat-o “the hard way” as fi raspuns ca nu pot, pentru ca, din fericire, nu am avut o astfel de experienta. Insa in momentul de fata as putea spune ca aceasta lectie a fost iubirea de sine.

Ce este, de fapt, iubirea de sine

Mai demult credeam ca inseamna supraapreciere, indiferent daca este justificata sau nu, infatuare, suficienta, narcisism. Am aflat insa ca nu asta inseamna iubirea de sine. Inseamna cu totul altceva.

E felul in care te apreciezi in mod real, felul in care iti accepti “defectele” ca si calitati de care esti constient si pe care iti doresti sa le schimbi sau pe care le accepti ca fiind particularitatile care te fac deosebit. Inseamna ca iti cunosti adevarata valoare si iti apreciezi munca. O iubesti chiar. Nu doar o critici mereu, sau ii gasesti defecte.

Inseamna sa fii constient ca intotdeauna este loc pentru mai bine dar sa te iubesti si sa te apreciezi in fiecare moment al vietii tale.

Din punct de vedere personal, anumite decizii pe care le-am luat in viata au avut la baza tocmai faptul ca nu ma iubeam. Am inceput sa scriu pe blog dar din cauza ca nu mi-am apreciat deloc munca, am incetat sa mai scriu. Faceam ceea ce imi placea si totusi…m-am oprit. De ce m-am oprit? De teama ca altii nu m-ar considera destul de buna. Pana la urma cine decide ce e bun si ce nu ? M-am mai oprit deoarece ma comparam mereu. Si cu cine ma comparam? Exact, cu cei mai buni. Nu ma gandeam in acele momente ca si ei au fost candva ca si mine, nu, eu ma gandeam ca nu o sa fiu niciodata la fel de buna.

Traim intr-o lume in care suntem mereu comparati, analizati, pusi sub lupa iar apoi la colt. Daca ai un vis si incepi sa lucrezi pentru a-l realiza, trebuie sa aperi acest vis cu orice pret. Sa le tii piept celor din jur si de multe ori trebuie sa il protejezi de tine insuti. Sa stii ca tu l-ai dorit, l-ai conceput, iar acum e momentul sa il ajuti sa creasca, oferindu-i resursele cele mai bune de care dispui.   

Trebuie sa visezi

Nu stiu cum ar fi o lume in care nu ar exista visuri, idealuri. Insa stiu cum e sa ai un vis pe care il abandonezi din cauza ca nu ai invatat lectia iubirii de sine. Acea iubire care lasa ca tot ceea ce faci sa vada lumina zilei, sa infloreasca si sa raspandeasca un miros ametitor cum este cel al ambrei.

Viata este, pana la urma, despre povesti. Despre momentele pe care am venit aici, pe Pamant, ca sa le experimentam. Viata este despre trairi, despre emotii, valuri puternice de emotii sau momente de pace. Viata este despre iubire. Dupa ce a trecut furtuna, stai sincer de vorba cu tine, asterne pe foaie ce te-a invatat, multumeste ca ai invatat sa inoti iar daca stiai deja, multumeste de doua ori.  

Poza de jos mai apare intr-un articolul de-al meu, despre Ljubljana, pentru ca acolo am gasit mesajul. Mi se pare absolut minunat. 

Calatoria cea mai frumoasa pe care poti sa o faci vreodata este calatoria catre tine. Cea in care te cunosti, te descoperi si te minunezi de ce gasesti. Ia-o ca pe o calatorie la Paris. Cine nu ar vrea sa traiasca de parca ar fi un turist in Paris?